S

0

A   B   C   D   E   F   G   H   I   Î   L   M   N   O   P   R   S   Ș   T   U   V   Z

Scară absolută de temperatură – scară de temperatură la care punctul de topire al gheţii este notat cu 273,2°. Punctul 0° al scării absolute este ”zero absolut” (-273,2°C).  Această scară se mai numeşte scară Kelvin (°K).

Scară Beaufort – scară a tăriei vîntului care exprimă forţa vîntului printr-un număr cuprins între 0 şi 12, fiecare număr reprezentînd un grad Beaufort. Din 1954, O.M.M. a lărgit această scară şi a înlocuit numărul 12 prin numere de la 12 la 17, care permit clasificarea diverselor tipuri de uragane.

Scară Celsius – scară a temperaturii în care punctul 0, ales arbitrar, este punctul de topire al gheţii la presiunea normală, iar punctul 100, temperatura vaporilor de apă distilată care fierbe la presiunea normală. O diviziune a scării Celsius se numeşte grad-centigrad. Sinonim cu „SCARA CENTIGRADĂ”.

Scară Fahrenheit – scară de temperatură la care punctul de topire al gheţii este notat cu 32°, iar punctul de fierbere al apei cu 212°. Distanţa între cele două puncte caracteristice este deci de 180°F.

Schimb (turbulent) – transport de substanţe pe verticală şi de particule de aer cu proprietăţi diferite provocate de mişcările turbulente din atmosferă. Ca urmare a schimbului se produce un amestec în care distribuţia parametrilor masei de aer tinde să se omogenizeze.

Schimbările climei – variaţii de durată foarte mare, progresive sau regresive, care s-au produs în trecutul geologic al Pămîntului. După diferite teorii şi ipoteze, schimbările climei au fost provocate de schimbările survenite în natură a suprafeţei Pămîntului, schimbările intensităţii radiaţiei solare şi legat de acestea a circulaţiei generale a atmosferei.

Secetă – perioadă îndelungată de primăvară sau vară cu precipitaţii mult sub valoarea normală, în condiţii de temperatură ridicată a aerului. În aceste condiţii rezervele de apă din sol se micşorează mult, ceea ce crează premize nefavorabile dezvoltării normale a plantelor.

Se deosebesc: seceta atmosferică – cu precipitaţii foarte reduse, temperaturi ridicate şi umezeală a aerului scăzută şi secetă pedologică – cînd rezervele de apă din sol sînt epuizate.

Seceta pedologică depinde în mare măsură de structura solului.

Sector cald – regiunea unui ciclon care conţine o masă de aer cald cuprinsă între frontul cald anterior şi frontul rece posterior.

Serviciu meteorologic – (Institut meteorologic, Oficiu meteorologic, Birou meteorologic). Organ naţional sau regional, ştiinţific şi administrativ, a cărui activitate cuprinde diferite ramuri teoretice şi practice ale meteorologiei.

Sinoptician, previzionist – meteorolog care elaborează prevederi de timp.

Siroco – vînt cald din sud sau din sud-est care suflă în partea anterioară a unei depresiuni ce trece de la vest spre est, de-a lungul Mediteranei. El atinge coasta nordică a Africii sub forma unui vînt foarte cald şi uscat, dar se umezeşte traversînd Mediterana şi atinge Malta şi regiunile Europei meridionale sub forma unui vînt cald şi umed.

Sistem baric – formă a cîmpului baric. Sistemele barice se împart în general în regiuni de presiune ridicată şi regiuni de presiune joasă. Se deosebesc sisteme barice cu izobare închise  (ciclon şi anticiclon) şi deschise (dorsale şi talveguri).

Sistem noros – grupare de nori migratori, persistentă şi de mare întindere, avînd mai multe zone diferenţiate, care se succed într-o anumită ordine. Cel mai tipic sistem noros este cel al frontului cald.

Situaţie sinoptică – totalitatea maselor de aer, fronturilor barice indisolubil legate între ele, existente la un moment dat care determină starea timpului deasupra unei regiuni geografice.

Sondaj aerologic – determinarea unuia sau mai multor elemente meteorologice în altitudine cu ajutorul aparatelor transportate de zmeie, baloane, avioane, rachete, sateliţi etc.

Spatele ciclonului – partea posterioară, în sensul mişcării unui ciclon, de obicei vestică. Este caracterizată prin mase reci de cele mai multe ori instabile, mai ales vara.

Specii de nori – subdiviziuni ale genurilor de nori, determinaţi prin luarea în considerare a unuia sau mai multor din caracteristicile de mai jos:

a) forma (nori în bancuri, în văluri, în pînze, în straturi etc);

b) dimensiunea (suprafaţa elementelor constitutive, extinse pe verticală etc.);

c) structura internă (nori constituiţi din cristale de gheaţă, picături mici de apă);

d) procese fizice cunoscute sau presupuse care determină formarea lor (nori datoraţi orografiei etc.).

Speciile din acelaşi gen se exclud una pe alta. Speciile de nori sînt:

– fibratus (fib) – lenticularis (len),

– uncinus (unc) – fractus (fra),

– spissatus (cas) – humilis (hum),

– castellanus (cas) – mediocris (med),

– floccus (flo) – congestus (con),

– stratiformis (str) – calvus (cal),

– nebulosus (neb) – capillatus (cap).

Stabilitate – stadiu de echilibru hidrostatic al atmosferei în care o particulă de aer, abătută uşor de la poziţia ei iniţială, tinde să revină la aceasta. Stabilitatea este nulă în condiţiile echilibrului indiferent         (γ = γ)poziţia în condiţiile echilibrului stabilit (γ < γa), negativă în condiţiile echivalentului instabil

(γ > γa).

Starea timpului – totalitatea elementelor şi fenomenelor meteorologice deasupra unei regiuni la un moment dat sau într-un interval de timp.

Staţie agrometeorologică – staţie meteorologică, care în afara observaţiilor meteorologice principale efectuează paralel măsurători complete de temperatură şi umezeală a solului pe platforma meteorologică şi în lanurile cultivate şi execută observaţii asupra fazelor de vegetaţie şi stadiilor de dezvoltare a plantelor. Parcelele pentru observaţiile fizice şi biologice se aleg în aşa fel încît măsurătorile făcute în diferiţi ani să fie comparabile între ele.

Staţie aerologică – staţie meteorologică unde se execută măsurători în altitudine, îndeosebi prin radiosondaj.

Staţie hidrometeorologică – staţie la care se efectuează atît observaţii meteorologice cît şi hidrologice.

Staţie meteorologică – staţie unde se execută observaţii meteorologice, aleasă după anumite criterii care să asigure reprezentativitatea elementelor măsurate pentru regiunea înconjurătoare. Staţia meteorologică, dispune de o platformă meteorologică pe care sînt instalate cea mai mare parte a instrumentelor şi de un local, în care se află barometrul şi barograful şi unde se execută prelucrările primare ale datelor din observaţii. După volumul şi felul observaţiilor, staţiile meteorologice se împart în diferite categorii şi tipuri. Cele mai numeroase staţii sînt cele climatologice şi sinoptice.

Staţie meteorologică automată – aparat complex care măsoară şi transmite automat valoarea unor elemente meteorologice. Asemenea staţii se instalează de obicei în locuri greu accesibile.

Strat de ozon – strat atmosferic în care conţinutul în ozon este foarte mare, maximul de concentraţie fiind situat între 20 şi 30 km altitudine. El are proprietatea de a absorbi o mare parte din radiaţiile ultraviolete emise de Soare.

Strat de zăpadă – pătură de zăpadă depusă pe suprafaţa solului sau a gheţurilor, care se formează în timpul iernii în urma ninsorilor. Caracteristicile sale principale sînt: înălţimea, densitatea şi conţinutul în apă. Ca suprafaţă subiacentă el reprezintă un factor climatic important. Stratul de zăpadă are de asemenea un rol protector împotriva gerurilor pentru culturile care iernează.

Stratificarea (aerului) – distribuţia pe verticală a temperaturii în atmosferă de care depinde dezvoltarea şi intensitatea proceselor de convecţie. Stratificarea poate fi stabilă, instabilă sau indiferentă, atît pentru aerul  uscat sau umed cît şi pentru cel umed saturat.

Stratificarea instabilă – în cazul aerului uscat sau umed nesaturat stratificarea în care gradienţii verticali de temperatură sînt mai mari decît cei adiabatici uscaţi (γ>γa). În cazul aerului umed saturat, stratificarea în care gradienţii de temperatură sînt mai mici decît ce adiabatici uscaţi şi mai mari decît cei adiabatici umezi γa> γ<γ(a). O astfel de stare se numeşte „stratificare umed instabilă”.

Stratificare stabilă – în cazul aerului uscat sau umed nesaturat, stratificarea în care gradientul vertical de temperatură este mai mic decît cel adiabatic uscat (γ< γa). În cazul aerului umed saturat stratificarea în care gradientul vertical de temperatură este mai mic decît cel adiabatic umed (γ< γ′a).

Sublimare – în meteorologie, proces de trecere a vaporilor de apă, direct în fază solidă, adică în cristale de gheaţă. Sublimarea are loc numai la temperaturi cu mult sub 0°, deoarece procesul este însoţit de degajarea unei mari cantităţi de căldură latentă.

Suhovei – vînt cu temperatură ridicată şi umezeală relativ redusă, care bate în zonele de stepă şi semipustiuri.                         Suhoveiul se formează la periferia sudică a anticiclonului. Un rol important în creşterea temperaturii şi scăderea umezelii relative îl are transformarea maselor de aer deasupra stepelor precum şi curenţii descendenţi. Suhoveiul este un vînt dăunător pentru plantele de cultură.

Suprafaţă subiacentă – suprafaţă a pămîntului care se găseşte în interacţiune cu atmosfera în procesele schimbului de căldură şi de umezeală. Termenul se foloseşte numai în sensul de suprafaţă subiacentă pentru atmosferă.

A   B   C   D   E   F   G   H   I   Î   L   M   N   O   P   R   S   Ș   T   U   V   Z

Înapoi la prima pagină       –       Înapoi la dicționar       –       Înapoi sus

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*