T

0

A   B   C   D   E   F   G   H   I   Î   L   M   N   O   P   R   S   Ș   T   U   V   Z

Talveg (de joasă presiune) – formaţiune alungită, de joasă presiune, cu izobare deschise (în formă de V sau U) legate de un ciclon. Presiunea descreşte de la periferie către o axă (axa talvegului) spre care vînturile converg şi care de cele mai multe ori separă două mase diferite de aer (front).     Suprafeţele izobarice sînt înalte la periferie şi joase de-a lungul axei (frontului). O caracteristică a talvegului este existenţa curenţilor ascendenţi. În general talvegurile şi formaţiunile frontale legate de acestea provoacă un timp închis şi însoţit adesea de precipitaţii. Sinonim cu „talveg baric”.

Temperatura aerului – unul din cei mai importanţi parametri ai stării aerului. Ea se măsoară cu instrumente (termometre şi termografe) aflate în contact direct cu aerul şi ferite de radiaţia solară directă.       Temperatura aerului este un element foarte variabil în timp şi în spaţiu; oscilaţiile sale în timp pot fi periodice (diurne şi anuale) sau neperiodice, datorate circulaţiei generale a atmosferei. Temperatura este variabilă cu înălţimea şi în troposferă scade o dată cu acestea.

Temperatura apei – temperatură măsurată cu termometre speciale la diferite adîncimi ale bazinelor de apă.

Temperatura solului – temperatură măsurată cu termometre avînd rezervoarele la diferite adîncimi în sol.

Temperatură absolută – temperatură exprimată în grade ale scării absolute de temperatură; se notează °K (grade Kelvin).

Temperatură acumulată – suma temperaturilor (medii zilnice sau altele) înregistrate în cursul unei perioade determinate.

Temperatură la suprafaţa solului – temperatura înregistrată de un termometru aşezat orizontal pe sol, al cărui rezervor este îngropat pe jumătate în sol.

Temperatură la umbră – sinonim cu “temperatura aerului”.

Tendinţa perioadei – după Multanovski, distribuţie a sistemelor barice pe o hartă colectivă, ce se relevează încă din primele zile ale perioadei sinoptice naturale, rămînînd apoi ca o caracteristică a întregii perioade.

Teodolit – aparat utilizat pentru determinarea unui punct în spaţiu prin citirea simultană a azimutului şi înclinaţiei acestuia. El este alcătuit dintr-o lunetă mobilă într-un plan orizontal şi într-un plan vertical, şi din două margini exterioare (limbi) înzestrate cu alidade, care fac parte din lunetă.

Termometru – instrument folosit în măsurarea temperaturii. După principiul lor de funcţionare distingem: termometre cu lichid (mercur, alcool), cu gaz (hidrogen), cu deformare (lamă bimetalică, tub Bourdon), electrice (termopare, rezistenţă).

Termometrele cu lichid şi cu gaz sînt termometre absolute. În meteorologie, termometrele absolute sînt cele cu mercur.

Termometru de maximă – termometru folosit la determinarea valorii celei mai ridicate atinsă de temperatură în decursul unui anumit interval de timp, de exemplu o zi. Termometru de maximă cu mercur este cel mai răspîndit. Tubul său capilar prezintă o porţiune îngustată care permite mercurului să se dilate atunci cînd temperatura creşte, dar îl împiedică să revină în rezervor, cînd temperatura scade. Instrumentul trebuie operat după fiecare citire.

Termometru de minimă – termometru folosit pentru determinarea valorii celei mai scăzute atinsă de temperatură în decursul unui anumit interval de timp, de exemplu o zi. Printre termometrele de minimă cu lichid, termometru cu alcool este unul din cele mai des întrebuinţate. El dispune de un mic indicator în lichid, care este antrenat spre rezervor de către menisc, atunci cînd temperatura coboară, şi rămîne nemişcat cînd temperatura se ridică. Instrumentul trebuie să stea în poziţie orizontală şi să fie operat după fiecare citire.

Termometru de sol – termometru utilizat pentru măsurarea temperaturii în sol, la diferite adfîncimi. Cele mai utilizate termometre de sol sînt termometrele Savinov şi Fuess pentru stratul arabil şi termometrele cu tragere verticală, pentru straturile de la adîncimi mai mari.

Termometru ordinar – 1.termometru cu mercur cu rezervor cilindric ce se foloseşte la măsurarea temperaturii suprafeţei solului. Se instalează pe sol, cu rezervorul pe jumătate îngropat.

2.termometru cu mercur, folosit la staţii pentru citiri momentane (la termenele de observaţie). Termen folosit în comparaţie cu termometrele de maximă şi minimă.

Timp Greenwich (T.M.G.) – timpul meridianului zero (al fusului orar zero).

Timp solar adevărat – timp determinat de mişcarea Soarelui adevărat pe bolta cerească. Se măsoară prin unghiul orar al centrului Soarelui. Durata zilelor solare adevărate este variabilă în decursul anului din cauza deplasării inegale a Pămîntului pe orbita sa şi a înclinării elipticei faţă de ecuator. Din această cauză în practică se foloseşte timpul solar mediu.

Timp solar mediu – timp determinat de mişcarea aşa zisului Soare mediu, adică deplasarea unui punct imaginar ce se roteşte uniform pe ecuatorul ceresc. Durata anuală de rotaţie a Soarelui mediu pe ecuatorul ceresc este egală cu durata de rotaţie a Soarelui adevărat pe ecliptică. Se măsoară pe unghiul orar al Soarelui mijlociu. Durata zilelor solare medii este aceeaşi în tot cursul anului şi este egală cu durata medie anuală a zilelor solare adevărate.

Tip de circulaţie – model de circulaţie generală care se prezintă mai mult sau mai puţin frecvent.

Tip de timp – ansamblu de condiţii meteorologice specifice care pot fi asociate unui tip de circulaţie determinat.

Tornado – 1. numele dat în America de Nord, trombelor intense.

2. numele dat, în Africa occidentală, vîrtejului de vînt ce însoţeşte un oraj.

Traiectoria unui ciclon (anticiclon) – drum parcurs de centrul unui ciclon (anticiclon) de la apariţia şi pînă la dispariţia sa. Se determină din hărţile sinoptice succesive.

Traiectorie – 1. curbă determinată de poziţiile succesive ale unei particule de aer în mişcare.

2. curbă determinată de poziţia succesivă a centrului unui sistem de izolinii sau unui punct unic dintr-un sistem de linii, de curent, turbioane etc.

Transformarea unei mase de aer – 1. schimbarea treptată a proprietăţilor unei mase de aer, în deplasare, sub influenţa noilor condiţii termice ale suprafeţei subiacente (transformare relativă).

2. schimbare fundamentală a proprietăţilor unei mase de aer, care duce la transformarea ei, într-un alt tip de masă de aer (transformare absolută).

Transformarea absolută se produce atunci cînd masa de aer rămîne timp îndelungat deasupra unei noi regiuni geografice.

Transport de zăpadă la înălţime – zăpadă purtată de vînt pînă la o înălţime ce depăşeşte statura mijlocie a unui om şi care determină o scădere apreciabilă a vizibilităţii orizontale. O condiţie esenţială în cazul transportului de zăpadă la înălţime este existenţa unei suprafeţe a stratului de zăpadă uscată şi fără crustă.

Transport de zăpadă la sol – zăpadă purtată de vînt în imediata apropiere a suprafeţei stratului de zăpadă.

Trăznet – descărcare electrică ce se produce între nori şi sol sau obiecte de pe sol.

Troiene de zăpadă – îngrămădire a zăpezii provocată de vînt sau de viscole îndelungate.

Trombă (vîrtej) – fenomen ce constă dintr-un turbion de vînt, adesea intens, a cărui prezenţă se manifestă printr-o coloană de nori întors în formă de pîlnie, ieşind de la baza unui nor Cumulonimbus. Această pîlnie se uneşte cu o altă pîlnie ce se formează în apropierea suprafeţei mării de picături de apă ridicate de la suprafaţa acesteia sau la suprafaţa solului din praf sau nisip. Datorită vitezei mari a vîntului (50-100m/s) ce însoţeşte uneori tromba, aceasta are un caracter de calamitate.

Tropopauză – strat intermediar discontinuu simplu sau multiplu între troposferă şi stratosferă. La nivelul tropopauzei se formează curenţi de mare viteză, denumiţi curenţi jet, care determină discontinuitatea tropopauzei.

Troposferă – parte inferioară a atmosferei terestre, care se întinde de la sol pînă la o înălţime variind între circa 8 km la poli şi circa 17 km la ecuator, în care temperatura scade în general cu înălţimea. În troposferă au loc majoritatea fenomenelor şi proceselor care determină timpul.

Tunet – zgomot sec sau bubuit surd care însoţeşte fulgerul. Este produs de încălzirea şi deci de dilatarea  bruscă a aerului pe traiectoria fulgerului.

Turbulenţă – stare a fluidului (aer) caracterizată printr-o mişcare turbulentă. Turbulenţa condiţionează în atmosferă rafale de vînt, transportul pe verticală a suspensiilor şi a căldurii, schimbul cantităţii de mişcare între diferite straturi şi legat de aceasta, a forţei de frecare.

A   B   C   D   E   F   G   H   I   Î   L   M   N   O   P   R   S   Ș   T   U   V   Z

Înapoi la prima pagină       –       Înapoi la dicționar       –       Înapoi sus

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*